România închide capacități energetice. Dar cu ce le înlocuiește?🇷🇴

Publicat 27 Martie 2026

România se află într-un moment critic al sistemului său energetic, iar ceea ce se întâmplă acum în zona Olteniei este mai mult decât o simplă restructurare industrială. După anunțurile privind reorganizarea activității la Complexul Energetic Oltenia, o nouă decizie vine să confirme direcția: Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru a fost debranșată de la sistemul energetic, iar efectele nu întârzie să apară, inclusiv disponibilizări de personal.

În mod teoretic, această schimbare face parte dintr-un proces mai larg de tranziție energetică, în care capacitățile pe cărbune sunt reduse treptat, înlocuite cu alternative mai puțin poluante. Este un model pe care îl vedem în toată Europa și care, la nivel de principiu, nu este greșit. Problema nu este că România închide astfel de capacități. Problema reală este ritmul și modul în care o face.

Pentru că, în practică, închiderea unei surse stabile de energie vine cu o condiție esențială: existența unei alternative funcționale. Nu pe hârtie, nu în proiecte aflate în faza de avizare, nu în promisiuni politice, ci în realitate, conectată la rețea și capabilă să producă energie constant. În lipsa acestei alternative, orice închidere devine un risc direct pentru echilibrul sistemului.

Uzina din Motru nu era doar o infrastructură industrială izolată. Ea făcea parte dintr-un ecosistem energetic local, contribuind la stabilitatea unei regiuni și la funcționarea unor servicii esențiale. Debranșarea ei ridică o întrebare simplă, dar extrem de importantă: ce vine în loc?

În prezent, răspunsul este neclar. România investește în energie regenerabilă, însă aceasta are o limitare fundamentală: nu produce constant. Energia solară depinde de condițiile meteo, energia eoliană de vânt, iar lipsa unor capacități suficiente de stocare face ca aceste surse să nu poată înlocui complet, în acest moment, producția continuă oferită de centralele clasice.

Gazul natural este adesea văzut ca soluția de tranziție. Este mai curat decât cărbunele și poate asigura producție constantă. Dar această soluție vine cu un cost strategic: dependența de piețele externe și volatilitatea prețurilor. Într-un context global tensionat, unde energia este din nou folosită ca instrument geopolitic, această dependență poate deveni o vulnerabilitate majoră.

Energia nucleară oferă stabilitate și independență pe termen lung, dar dezvoltarea unor noi unități necesită ani de zile și investiții uriașe. Nu este o soluție imediată pentru golurile create acum.

Astfel, România se află într-un dezechilibru temporar, dar periculos: capacitățile vechi sunt scoase din funcțiune mai rapid decât sunt construite cele noi. Iar acest decalaj nu rămâne fără consecințe.

Prima consecință este creșterea dependenței de importuri. Atunci când producția internă nu mai acoperă consumul, diferența trebuie adusă din exterior. A doua consecință este presiunea asupra prețurilor, deoarece energia importată este adesea mai scumpă și supusă fluctuațiilor pieței. A treia, poate cea mai importantă, este pierderea controlului asupra securității energetice.

Cazul Motru nu este singular. Este un exemplu concret al unei tendințe care se poate repeta și în alte zone ale țării. Fără un plan coerent, sincronizat și realist, tranziția energetică riscă să devină o succesiune de decizii punctuale care, luate împreună, duc la un rezultat nedorit.

România nu are o problemă pentru că închide capacități pe cărbune. Problema apare atunci când aceste închideri nu sunt dublate de investiții finalizate la timp. Diferența dintre o tranziție reușită și una eșuată nu stă în intenție, ci în execuție.

În acest moment, întrebarea esențială nu mai este dacă trebuie să schimbăm sistemul energetic. Schimbarea este inevitabilă. Întrebarea reală este dacă România reușește să construiască suficient de repede ceea ce distruge.

Pentru că, în lipsa acestui echilibru, direcția nu va fi una de independență, ci una de dependență. Iar atunci când energia devine un factor critic pentru economie, industrie și populație, acest tip de dependență nu este doar o problemă economică, ci una strategică.

Viorel Rusu